Al-Burûj
În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.
[85:1]
Pe cer cu zodiile sale!

[85:2]
Pe Ziua făgăduită!

[85:3]
Pe martor şi pe mărturisit!

[85:4]
Moarte stăpânilor peste Ukhdud

[85:5]
unde focul are ceea ce arde,

[85:6]
în vreme ce ei stau acolo

[85:7]
martori a ceea ce le făceau credincioşilor

[85:8]
răzbunându-se pe ei doar fiindcă au crezut în Dumnezeu, Puternicul, Lăudatul,

[85:9]
Cel ce are împărăţia cerurilor şi a pământului. Dumnezeu, Cel ce, asupra tuturor, este Martor!

[85:10]
Cei care îi duc în ispită pe credincioşi şi pe credincioase, iar apoi nu se căiesc, vor avea parte de osânda Gheenei, vor avea parte de osânda Pârjolului.

[85:11]
Cei care cred şi săvârşesc fapte bune, vor avea parte de Grădini pe sub care curg râuri: aceasta este izbânda cea mare!

[85:12]
Asprimea Domnului tău este mare!

[85:13]
El este La-iveală-dătătorul şi Inapoi-aducătorul.

[85:14]
El este Iertătorul, Iubitorul,

[85:15]
Stăpânul slăvit al tronului,

[85:16]
Făcătorul a ceea ce voieşte.

[85:17]
A venit la tine oare spusa despre oşti?

[85:18]
Despre Faraon şi despre tamudiţi?

[85:19]
Doar cei care tăgăduiesc hulesc,

[85:20]
în vreme ce Dumnezeu, prin spate, îi cuprinde.

[85:21]
Acesta este un preaslăvit Coran

[85:22]
de pe Tabla Păstrată!